De ce?
• Pentru că acesta reprezintă cel mai mare cadou și totodată un cadou pe viață pe care îl putem oferi copilului nostru.
• Pentru că este cheia unei relații umane care nu poate înlocuită cu nimic.
• Pentru că este modul cel mai perfect posibil pentru a crea o armonie între bebeluș și nevoia și sarcina persoanei care îl poartă.
• Pentru că echilibrul psihic și dezvoltarea afectivă a bebelușilor purtați este, în mod dovedit, mai ridicat decât a celor nepurtați.
• Pentru că prin purtarea lor în acest mod susținem dezvoltarea lor anatomică corectă.
• Pentru că nu există experiență/sentiment care ar întrece un zâmbet sincer, o răsuflare caldă, pe care nu o scăpăm dacă ne știm copilul aproape.
• Și nu în ultimul rând: Pentru că astfel îi este bine copilului tău!....și astfel îți este bine și Ție!
Gândește-te puțin!
Se concepe o minune mică și trăiește cu tine timp de 9 luni în relația cea mai strânsă posibilă. Timp de 9 luni știe exact ce se întâmplă cu Tine și ambianța ta. Știe și simte dacă ești veselă, dar la fel știe și simte dacă te doare ceva. Crește de pe o zi pe alta, astfel încât în final nu mai încape în căminul său de paradis, „este nevoit” să se nască. Nașterea este cea mai mai traumă pentru un om conform multor specialiști și condițiile primirii determină în mare măsură modul de asimilare a traumei
Dacă după naștere...
un bebeluș nu primește acea susținere fizică și psihică reprezentată de intimitatea unei mămici sau rude apropiate (tătic!) atunci rămâne singur, lent dar sigur se stinge din el acea credință primitivă, sinceră cu care s-a născut și de care ar putea beneficia pe tot parcursul vieții lui dacă noi îl sprijinim în acest sens.
Să-i oferim ceea ce are nevoie!
Să credem că nevoia unui bebeluș este sinceră și să-i oferim ceea ce are nevoie. Dacă plânge, să-l ridicăm, dacă vrea să fie cu noi în timpul pregătirii mâncării să-l legăm de noi. Este dovedit profesional că echilibrul psihic al unui copil purtat este mai bun, - încrederea sa față de lume, astfel curajul său pentru descoperirea lucrurilor noi, - este mai puternic. Sprijinul, încrederea oferită de noi, prin apropierea noastră fizică în primii ani, ei o depozitează și astfel vor prelucra orice impediment apărut de-a lungul vieții printr-o soluție sănătoasă.
Primii doi ani
reprezintă intimitatea fizică a copiilor. Un bebeluș – aparent – are numai nevoi corporale, fizice. Îi este foame, vrea să mănânce, îi este somn, vrea să doarmă. Dacă poate să facă toate aceste lucruri în siguranță afectivă, în intimitatea fizică a rudei sale, sfera sa emoțională va fi mult mai echilibrată, iar dezvoltarea psihică va fi garantat mai sănătoasă. Relația fizică strânsă slăbește treptat, în jurul vârstei de 2 ani circulă singuri, mai mult se bucură de independență, însă la efectul oricărui eșec minor găsesc încă consolare în îmbrățișarea părintească.
La vârsta de 3 ani...
... devin deja maturi pentru a avea relații independente în anumite situații. Atunci începe primul lor rol independent în viață, din copii devin preșcolari. Curajul și echilibrul cu care fac acest pas este susținut în mare măsură de relația părintească avută în ultimii ani. Dacă fundalul a fost strâns și de încredere, copilul nostru va fi capabil să lege prietenii sincere, strânse ceea ce cred că este unul dintre cei mai importanți factori umani. Încet, încet îl eliberăm oarecum pe copilul nostru, acesta va merge pe drumul lui în mod independent și cu succes, conform speranțelor noastre. Dacă l-am purtat corespunzător nevoilor, eliberarea, individualizarea va fi un proces frumos, sănătos și organic.
Poate că nu ne amintim de acei ani primari când i-am urmărit nevoile, l-am purtat legat de noi fără a lua în considerare timpul și energia depusă. Însă un singur lucru va rămâne întotdeauna din această relație: acea legătură afectivă care se transformă din relația fizică și care nu poate fi înlocuită cu nici un bun material. Ceea ce îi oferim copilului nostru prin purtarea lui este cadoul siguranței și iubirii, dintr-o perspectivă restrânsă este baza solidarității familiale, iar dintr-o perspectivă mai largă posibilitatea nașterii unei societăți sănătoase. Permiteți-mi să închei rândurile cu o amintire personală. Fetița mea care stătea pe spatele meu aproape zi și noapte până la vârsta de 2 ani pentru că nu-i plăcea să doarmă singură, s-a dat odată jos din port-bebe și a afirmat: „Eu sunt deja mare, nu trebuie să mă mai porți. Acum are 3 ani și jumătate. Relația fizică slăbește pe zi ce trece. Există dimineți în care nici nu o văd pentru că gonesc fluturii împreună cu copiii vecini. Apoi îi este foame și vine acasă pentru că știe că are unde. Și după ce mănâncă tocănița de mazăre care nu se află printre preferințe, menționează cu o privire sensibilă: „Mamă, știi, Tu ești cea mai bună dintre Mame!” Pentru mine acesta este un dar. De aceea vă doresc tuturor ca sarcina pe care tocmai o purtați în spate să fie cât mai dulce! :-)
Fondatoare Liliputi